Vara nu e de joacă cu locurile de joacă
#Postat de ASM Agency on iulie 2, 2019
Într-un oraş ca Rădăuţiul, unde nu există prea multe variante de petrecere a timpului liber împreună cu copiii, în lipsa unui ştrand, a unui parc de distracţii sau a unui cinematrograf, acum că a venit vacanţa, copiii petrec mult timp la locurile de joacă.
Astăzi am vizitat şi noi mai multe locuri de joacă din municipiul Rădăuţi. Unele sunt mai noi, e adevărat şi arată destul de bine şi tocmai din acest motiv sunt pline de copii şi părinţi. Ne referim aici la spaţiile de joacă din zona Parcului Central, cartierul Obor şi cartierul Hipodrom.







Totuşi există şi locuri de joacă cu probleme. Vorbim aici de locul de joacă de lângă Statuie, acolo unde deşi s-au mai făcut unele reparaţii la tobogane, se pare că încă nu e suficient.






Am vizitat şi spaţiul de joacă de lângă Gară. Deşi incepuse să plouă mai erau doi copii care ne-au spus că acolo e în permanenţă mizerie şi că au dispărut nişte bare de protecţie şi nişte scânduri s-au rupt.







Am mers şi în alte zone din municipiul Rădăuţi unde locurile de joacă lipsesc cu desăvârşire. În zona Aleea Primăverii, între blocuri există un mic tobogan şi un scrânciob distrus. Oare nu merită şi copiii din acestă zonă un spaţiu de joacă?


Trebuie să recunoaştem că nu copiii sunt vinovaţi pentru distrugerea locurilor de joacă. De multe ori am văzut pe “huţe” adolescenţi, tineri şi chiar părinţi. În momentul în care le atragi atenţia devin violenţi verbal.
Cele mai noi locuri de joacă sunt supravegheate de Poliţia Locală. În primele 5 luni din acest an, poliţiştii locali au aplicat amenzi în valoare de 9000 de lei pentru distrugerea locurilor de joacă iar la Statuie au fost aplicate amenzi în valoare de 6000 de lei. Vă amintim că persoanele de peste 16 ani NU AU VOIE SĂ FOLOSEASCĂ SPAŢIILE DE JOACĂ.
Jurnal FM 