Valoarea tichetelor pentru donatorii de sânge crește de 4 ori!
#Postat de Florin Craciun on decembrie 20, 2023
Valoarea tichetelor de care beneficiază donatorii de sânge va crește de patru ori, de la 67 lei la 280 de lei, de la 1 ianuarie 2024, a anunțat marți seara ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

“Poate fi văzută ca formă de stimulare pentru cei care salvează vieți. Eu o văd ca formă de apreciere pentru că aleg să dăruiască viață celor aflați în nevoie.
Bilanțul impresionant realizat de donatorii-investitori care s-au alăturat campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor” în 2023 arată așa: 15.000 vieți salvate și peste 522 milioane lei investiți.
De fiecare dată, donatorii au primit cea mai bună dobândă și cel mai mic prag de subscriere”, a declarat ministrul Finanțelor.

Alte beneficii ale donatorilor de sânge
Donatorii de sânge au dreptul să primească, de asemenea, pentru fiecare donare, și alte beneficii, precum:
– 7 tichete de masă;
– zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvență pentru elevi, studenți și militari, în ziua donării;
– decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care au domiciliul sau reședința în altă localitate decât cea în care își are sediul instituția la care se face donarea de sânge;
– reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun, dacă donarea se face la instituția de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat.
Jurnal FM 