Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu (n. 28 septembrie 1931 , Ploieștiori, Blejoi, Prahova, România – d. 12 iunie 2022) a fost un critic și istoric literar, profesor universitar
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 28, 2021

După facultate intră în gazetărie, fiind redactor la Gazeta literară timp de cinci ani (1954-1959) și trei ani la Luceafărul (1959-1962). Își schimbă locul de muncă și este, pe rând, redactor și redactor șef adjunct la Scânteia (1962-1970), vicepreședinte al Radio-Televiziunii Române (1970-1972) și director al Editurii Eminescu (1972-1 aprilie 1990, dată la care s-a pensionat).
A mai fost lector universitar la Academia de Artă din București (1966-1969) și lector universitar suplinitor la Facultatea de Limbă și Literatură Română (1966-1970).
Din 1991 îl găsim Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Jurnalistică, Universitatea „Spiru Haret”, predând cursurile Isoria presei românești și Cultură și Civilizație românească.
Este membru al Uniunii Scriitorilor, membru al Asociației Internaționale a Criticilor Literari, membru în Consiliul Științific al Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu.
„În ce mă privește, toată viața am fost dedicat cercetării istoriei literaturii române, văzută în conexiune cu celelalte arte (muzica, artele plastice). Am și predat un timp la Institutul de Arte Plastice o istorie a literaturii române văzută în legătură cu istoria artelor plastice și, de asemenea, am studiat și istoria muzicii românești tot în legătură cu literatura. De aici cărțile despre Enescu, studiile despre Celibidache și despre ceilalți”, spunea profesorul cu ceva vreme în urmă.
Volume
- Enescu – Contribuții documentare – Reconstituiri – Interpretări, Editura Pro, Colecția Pro Istoria, 1998, 198 p.
- Enescu – Interpretări și Reconstituiri. Contribuții documentare, Editura Fundației Pro, 2003, 259 p.
- Călător pe două continente, București, 1970
Jurnal FM 