Valeriu Novacu, fizician român

Valeriu Novacu (26 iunie 1909, Pecica, Austro-Ungaria – 20 martie 1992, București, România) a fost un fizician român, profesor universitar și membru corespondent al Academiei Române din 2 noiembrie 1948. A avut contribuții importante în domeniul fizicii teoretice, în special în studiul fotonului, electrodinamicii, teoriei cuantice a câmpurilor și particulelor elementare.

Valeriu Novacu a absolvit Liceul „Moise Nicoară” din Arad, după care a urmat cursurile Facultății de Științe a Universității din Cluj. A obținut licența în matematică în 1931 și licența în fizică în anul următor. În 1942 și-a susținut doctoratul în fizică cu teza Sur la théorie du photon, dedicată teoriei fotonului.

Între anii 1933 și 1934 și-a aprofundat studiile la prestigiosul Institut Henri Poincaré și la Collège de France din Paris, specializându-se în fizică teoretică.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valeriu_Novacu#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://www.facebook.com/Acad.Ro.Fil.Cj/photos/valeriu-novacu-fizician26-iunie-1909-20-martie-1992membru-corespondent-2-noiembr/1347284211955090/

Din 1947 până în 1974 a fost profesor de fizică teoretică la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității din București, unde a format generații de studenți și a elaborat numeroase cursuri și manuale universitare. Între 1963 și 1972 a condus o secție a Institutului de Fizică din București.

Activitatea sa de cercetare s-a concentrat asupra teoriei fotonului, electrodinamicii, teoriei cuantice a câmpurilor, relativității generale și fizicii particulelor elementare. Rezultatele cercetărilor au fost valorificate în numeroase lucrări științifice și volume de referință, printre care Evoluția concepției despre lumină (1939), Introducere în electrodinamică (1955), Electrodinamica (1966), Teoria particulelor elementare (1970, în colaborare), Teoria cuantică a câmpurilor (1984) și Bazele teoretice ale fizicii (1990). De asemenea, a publicat lucrarea Istoria fizicii (1966).

Pe lângă activitatea didactică și științifică, Valeriu Novacu a ocupat mai multe funcții publice și diplomatice. A fost reprezentant diplomatic al României în Suedia și ulterior în Austria, guvernator din partea României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena și membru al Consiliului Științific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna.

În plan politic, a fost membru al Partidului Comunist Român încă din perioada ilegalității, a activat în cadrul organizației ARLUS și a făcut parte din Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român. De asemenea, a fost deputat în Marea Adunare Națională în legislatura 1948–1952.

Pentru activitatea sa științifică și publică, Valeriu Novacu a primit mai multe decorații, printre care:

• Ordinul „23 August”, clasa a III-a (1959), pentru contribuția la dezvoltarea științei și culturii din România;
• Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din România” (1961), acordată pentru activitatea desfășurată în mișcarea muncitorească și în procesul de construire a socialismului.

Valeriu Novacu a încetat din viață la 20 martie 1992, la București, lăsând în urmă o importantă operă științifică în domeniul fizicii teoretice și al învățământului universitar românesc.