Ursuleţi abandonaţi de mamă pe raza Ocolului Silvic Crucea
#Postat de Liliana Mihaila on aprilie 18, 2021
Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu Suceava a anunțat că doi ursuleţi au fost găsiți pe raza Ocolului Silvic Crucea, în cursul zilei de sâmbătă, 17 aprilie. Un reprezentant al ocolului i-a adăpostit la loc sigur și a anunțat autoritățile, la fața locului deplasându-se reprezentanți ai Gărzii de Mediu Suceava, Agenției pentru Protecția Mediului și ai Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
„Doi pui de urs, cu vârsta de cca 2 luni, părăsiți de mamă pe raza Ocolului Silvic (OS) Crucea, din județul Suceava, în zona drumului forestier Bârnărel, au fost găsiți de un reprezentant al OS. Puii au fost ridicați și adăpostiți în condiții de siguranță, într-un țarc împrejmuit și asigurat”, au anunțat comisarii Gărzii de Mediu Suceava.
A fost contactat reprezentantul Orfelinatului de urși din Munții Hășmași, județul Harghita, pentru a fi ridicați și relocați în condiții de siguranță.


Jurnal FM 