Urmărit internațional, reținut pe Aeroportul Bacău
#Postat de Florin Craciun on decembrie 16, 2021
Un bărbat dat în urmărire internațională a fost reținut miercuri pe Aeroportul Bacău în momentul în care se întorcea din Regatul Unit.
În jurul orei 16.30, Poliția de Frontieră a sesizat I.P.J Bacău cu privire la faptul că în incinta Aeroportului Internaţional “George Enescu”, la terminalul sosiri, pe relația Lutton – Bacău a fost depistat un bărbat de 58 de ani, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel internaţional.

Acesta se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Germania, pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului.
Bărbatul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Bacău, care au procedat la prezentarea acestuia la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 de ore, informează IPJ Bacău.
Acesta a fost încarcerat în arestul I.P.J. Bacău, iar în continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile din Germania.
Jurnal FM 