Urmărire în trafic şi focuri de armă la Marginea

#Postat de on mai 15, 2019

Pentru reţinerea unui bărbat  bănuit că transportă  ţigări de contrabandă., poliţiştii au tras cinci focuri de armă. Bărbatul din Vicovu de Sus, a fost reţinut de poliţişti iar cele 635.960 țigări de contrabandă în valoare de 350.000 lei și un autoturism au fost confiscate.

Marţi seară, patrula de poliție rurală din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Secția 3 Poliție Rurală Marginea acționa în baza planului propriu de acțiune pe linia prevenirii faptelor de contrabandă, efectuând activități de control trafic pe raza com. Marginea.

În cadrul acestor activități a fost observat în trafic un autoturism care se deplasa pe drumul DN2E – com. Marginea. Întrucât autoturismul în cauză prezenta suspiciuni cu privire la transportul de mărfuri ilegale, s-a procedat la efectuarea de semnale luminoase și acustice pentru oprirea acestuia, fără rezultat.

După circa 500 de metri parcurși, ajuns în albia pârâului Sucevița, conducătorul auto a sărit din autoturism, abandonându-l și fugind.

S-a procedat la somarea prin portavoce, conducătorul auto continuând să fugă, nesupunându-se somațiilor, astfel pornindu-se în urmărirea pedestră a acestuia.

În aceste împrejurări, un agent de poliție a executat un număr de 5 focuri de armă în plan vertical, fără ca persoana urmărită să se supună.

Ajungându-se într-o zonă cu imobile, persoana urmărită a fost pierdută din raza vizuală, fiind luată legătura imediat cu celelalte echipaje de poliție planificate în acțiune, care s-au deplasat cu rapiditate în locul indicat, efectuând verificarea zonei.

Astfel, conducătorul auto a fost identificat, fiind ascuns într-o gheretă a unei societăți comerciale, la circa 1 km de locul în care a abandonat autoturismul.

S-a procedat la legitimarea conducătorului auto, stabilindu-se că acesta este un bărbat de 34 ani din Vicovu de Sus.

Poliţiştii au verificat autoturismul, fiind găsite în interiorul acestuia mai multe cartușe de țigări, fără timbru.

Potrivit IPJ, autoturismul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, unde s-a procedat la inventarierea pachetelor de țigări identificate în interiorul autoturismului, în zona banchetei din spate (care fuseseră demontată anterior) și în zona portbagajului, ocazie cu care s-a constatat că în autoturism, se afla cantitatea de 31.798 pachete de țigări fără timbru, în valoare aproximativă de 350.000 lei, care a fost confiscată.

Autoturismul în valoare de aproximativ 12.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției Municipiului Rădăuți până la finalizarea cercetărilor.

S-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă” și s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, fiind în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.

La expirarea măsurii, suspectul urmează a fi prezentat la Judecătoria Rădăuți, pentru luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist