Current track

Title

Artist


Unui șofer în stare de ebrietate, din comuna Iacobeni, i s-a întocmit dosar penal

#Postat de on noiembrie 12, 2022

În acest weekend peste 100 de polițiști acționează pe drumurile publice, în special în interiorul localităților și în zona unităților de alimentație publică pentru prevenirea evenimentelor rutiere și identificarea celor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
În cadrul acțiunilor sunt utilizate și 5 aparate Druger DrugTest 5000 intrate în dotarea polițiștilor, fiind efectaute testări pentru identificarea șoferilor care consumă substanțe interzise.
În cursul serii perecedente au fost identificate deja mai multe situații în care șoferii s-au urcat băuți la volan, în toate cazurile fiind întocmite dosare penale și dispunându-se suspendarea dreptului
de a conduce.
Vineri,11 noiembrie 2022, la ora 17.05, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe DN 17B sat Chiril, comuna Crucea, acționând în baza unui plan pe linie de alcool și substanțe interzise, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 36 ani, din com. Iacobeni.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/driver-ma%c8%99in%c4%83-vehicul-volan-3978839/
Întrucât conducătorul auto avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

Sursa: I.P.J. Suceava/12 noiembrie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *