Current track

Title

Artist


”UNGURII N-AU VRUT SĂ NE PRIMEASCĂ, AU ÎNCUIAT SALA”

#Postat de on iunie 26, 2019

Sunt vorbele polițistului nemțean, Marius Coșerariu. Pe Marius Coșerariu îl cunosc de ceva vreme, de când activam la rându-mi în Cenaclul ,,Nichita Stănescu” aparținând de Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne. Marius scrie poezie, compune versuri pentru muzica patriotică, genul folk și conduce grupul folk ”Eu Cred’‘. El a participat alături de alți folkiști la Galele Naționale de Folk „Spirit românesc”, care s-au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în orașul Gheorgheni, jud. Harghita. Polițistul Marius Coșerariu a remarcat mai întâi că la Casa de Cultură din Gheorgheni, în fața clădirii, alături de drapelul românesc mai sunt arborate alte două steaguri pe care el numeste cârpe, unul dintre ele fiind drapelul generator de numeroase scandaluri interetnice, cel al asa-zisului ”Tinut Secuiesc”. ”Priviți această imagine! Puteți comenta? Vreau doar să vă spun atât, că alături de Drapelul României, străjuiește acea cârpă bleu, care ar aparține unui așa-zisa „ținut secuiesc”. Mai mult, la mijloc a mai fost amplasată o cârpă albastră, probabil aparținând vreunei alte grupări secuiești, la fel de ilegală. Poza a fost făcută la Casa de Cultură „Figura” din municipiul Gheorgheni, jud.Harghita, în inima României, acolo unde pe 22.06.2019, am participat la Galele Naționale de Folk „Spirit românesc”.

În continuare, Marius Coșerariu a spus : ”La cele menționate, vreau să mai adaug că am fost profund revoltat de faptul că autoritățile de la Gheorgheni și-au bătut joc de românii veniți din toate colțurile României. Când am ajuns la Casa de Cultură, am constatat că spectacolul nu se va desfășura în sala de festivități, ci undeva pe o terasă. Întrucât a venit ploaia, am fost nevoiți să ne mutăm. Unde? În holul Casei de Cultură. Am cântat „la rece”, fără sonorizare, fără un minimum de condiții. Asta în condițiile în care atât sala mare cât și sala mică erau goale. Pur și simplu ungurii n-au vrut să ne primească, încuind sala mare, considerând că românii nu au ce căuta la Gheorgheni
La final, Marius Coșerariu care lucrează ca polițist în comuna Tașca (jud. Neamț), își exprimă revolta față de autoritățile române lipsite de orice reacție față de  provocările antiromânești, și amintește și de evenimentele de la Valea Uzului unde Cimitirul Eroilor Români a fost profanat, dând naștere unor ample mișcări de stradă, urmate de violențe. ”Vreau să le transmit autorităților maghiare de naționalitate română, să le fie rușine. Să nu uite că suntem totuși în România și că prin astfel de atitudini ostile nu fac decât să provoace ură, dezbinare și scandal între români și maghiari. Unde este statul român, autoritățile care au jurat credință României și că vor respecta Constituția? Cum e posibil să pui semnul egalității între Drapelul României și 2 cârpe? Cât mai suntem călcați în picioare? Cum e posibil ca între jud.Neamț și Harghita, în Cheile Bicazului, nici acum să nu existe o limită clară între județe? Cum e posibil ca un cimitir unde zac martirii neamului (cel de la Valea Uzului) să fie închis de niște neica nimeni? Oare cei ce ne conduc mai au sânge de român prin vene? Ori preferă în continuare ca ungurii să facă ce vor în Țara asta? Respect pentru organizatorii Galelor Naționale de la Gheorgheni, in special prietenului Nicolae Doboș și echipei sale. Rușine Primăriei Gheorgheni și conducerii Casei de Cultură! Poate cineva se va sesiza, totuși…

Și ungurii continuă să facă legea…și noi dormim un somn adânc…până când, popor ce stai cu capul sub nisip

 

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *