Un vitezoman fără permis gonea cu 131 km/h în localitate
#Postat de Florin Craciun on ianuarie 12, 2022
Dacă ar fi avut permis de conducere, ar fi rămas fără el, însă acum s-a ales cu dosar penal.
Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, din Bacău, care a fost depistat marți, 11 ianuarie, în jurul orei 17:00, pe DN 2, în localitatea Dumbrava, de un echipaj de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce gonea cu viteza de 131 km/h în localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul avea permisul de conducere anulat.
Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat.