Un stil de viață sănătos fără droguri, obiectiv important al Agenției Naționale Antidrog (ANA)
#Postat de Jurnal Fm on aprilie 3, 2023
În luna martie 2023, Agenția Națională Antidrog din România a desfășurat un număr semnificativ de activități de informare și conștientizare cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri, precum și modalitățile de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos. În total, aproximativ 1.800 de astfel de activități au avut loc la nivel național.
Reprezentanții ANA au derulat peste 1.500 de activități de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar și universitar, la care au participat peste 44.000 de elevi și studenți, precum și 2.505 cadre didactice. Aceste activități au avut loc atât în mediul urban, cât și în mediul rural, și s-au desfășurat într-un mod interactiv, adaptat pe categorii de vârstă.
În plus, au fost organizate peste 100 de activități de prevenire în familie, la care au participat aproximativ 300 de copii și 1.400 de părinți, și peste 100 de activități preventive în comunitate, de care au beneficiat peste 15.000 de persoane. Totodată, au fost realizate aproximativ 85 sesiuni de informare, formare și instruire în domeniul drogurilor, la care au participat peste 3.600 de reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor relevante.
De asemenea, ANA a continuat să asigure furnizarea de servicii de asistență integrată pentru persoanele consumatoare de droguri, prin rețeaua teritorială formată din 47 de Centre de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) și 3 Programe de Asistență Integrată a Adicțiilor (PAIA) din municipiul București. În luna martie 2023, aceste centre au oferit 500 de informări, 395 evaluări medico-psiho-sociale, 580 ședințe de consiliere psihologică și socială și 570 ședințe de management de caz pentru persoanele care s-au adresat lor pentru asistență.
- La nivel național, în cadrul programului ”Școala Altfel”, specialiștii ANA au desfășurat în luna martie a.c., în școli și licee, peste 300 de activități de informare, educare și conștientizare privind efectele consumului de substanțe psihoactive.
- La data de 30 martie a.c., la Școala Gimnazială ”Maria Rosetti” din București, Agenția Națională Antidrog, în parteneriat cu Instituția Prefectului Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Direcția Regională Vamală București, a organizat ”Târgul serviciilor de prevenire și asistență în domeniul drogurilor”.
În cadrul evenimentului, la care au participat atât elevi, cât și cadre didactice și părinți, au avut loc două tipuri de activități: activități preventive, prin intermediul cărora specialiștii au oferit alternative de petrecere a timpului liber și au informat copiii și părinții cu privire la instituțiile statului care pot oferi ajutor atunci când se găsesc în situații limită și activități de asistență și consiliere, prin intermediul cărora elevii, părinții și cadrele didactice pot afla informații despre cum pot face față problemelor specifice consumului de substanțe interzise.
De asemenea, au avut loc ateliere tematice susținute de specialiștii ANA și de reprezentanții instituțiilor și ONG-urilor partenere, ateliere la care au participat atât elevii Școlii Gimnaziale ”Maria Rosetti”, cât și părinții acestora.
- În luna martie 2023, specialiștii Agenției Naționale Antidrog au pregătit și instruit în domeniul prevenirii consumului de droguri, 160 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Direcției Generale de Poliție Locală București au urmat cursul în domeniul prevenirii consumului de droguri, susţinut de formatorii Agenției Naționale Antidrog (ANA).
- În noaptea de 9 spre 10 martie a.c., specialiștii Agenției au participat, alături de polițiștii rutieri, la activităţi de informare şi conştientizare a conducătorilor auto derulate, la nivel național, în vederea preîntâmpinării evenimentelor rutiere nedorite, cauzate de către conducătorii auto pe fondul consumului de alcool sau droguri.
- În perioada 3 – 5 martie a.c., specialiștii antidrog din Brașov au participat la Festivalul MASSIF WINTER-UNTOLD, care a avut loc în Poiana Brașov. Pe toată perioada desfășurării festivalului, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov au desfășurat activități specifice de prevenire și reducere a riscurilor asociate consumului de droguri.
Jurnal FM 
