Current track

Title

Artist


Un șofer vitezoman beat, urmărit de polițiști pe două străzi din Bacău

#Postat de on mai 4, 2021

Un șofer beat și vitezoman care nu a oprit la semnalul agenților de circulație a fost prins abia după ce polițiștii s-au ținut după el pe două străzi din municipiul Bacău. Totul s-a petrecut luni dimineața, în jurul orei 09:30, când poliţiştii rutieri din Bacău au identificat în trafic, pe strada General Ştefan Guşă din localitate, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani care circula cu viteza de 86 de km/h, precizează comunicatul IPJ Bacău.

S-a efectuat semnal regulamentar de oprire de către poliţistul rutier, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. S-a procedat la urmărirea vehiculului, efectuându-se ulterior oprirea acestuia pe strada Constanţei.

 Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Totodată, conducătorului auto i s-a intocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei prin care a fost sanctionat contraventional pentru depăşirea limitei de viteză în localitate, cu amendă în valoare de 1305 lei.

 În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *