Un șofer testat pozitiv la cocaină și cannabis a fost prins, în trafic, de către polițiștii brașoveni
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 19, 2022
Duminică, 18 septembrie 2022, în jurul orei 10.30, în cadrul unei acțiuni pe linie rutieră, ce a avut ca scop asigurarea unui climat optim de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale în mediul rural, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat pe DN11, pe raza județului Brașov, un bărbat, în vârstă de 34 ani, care conducea un autovehicul, fără a respecta regimul legal de viteză prevăzut pentru acel sector de drum.
În acest sens, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/man-wearing-blue-jacket-sitting-inside-car-while-driving-376729/
Procedându-se la testarea acestuia cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cocaină și cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Sursa: I.P.J. Brașov/19 septembrie 2022
Jurnal FM 