Un șofer aflat în carantină a dat cu mașina peste un băiat care traversa neregulamentar strada, la Straja
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 29, 2022
În ziua de 27.01.2022, în jurul orelor 14:08 în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Straja, în dreptul unui imobil, un tânăr de 19 ani din comuna Ulma a surprins și accidentat un localnic de 12 ani, angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.

Din accident a rezultat rănirea minorului de 12 ani, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că șoferul este plasat sub carantină din data de 24.01.2022, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.
Sursa: I.P.J. Suceava din 28.01.2022
Jurnal FM 