Un rădăuțean beat a lovit o mașină și a fugit de la locul accidentului
#Postat de Liliana Mihaila on ianuarie 18, 2021
Un şofer de 25 de ani, din Rădăuţi, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat beat la volan, a dat cu maşina peste un alt autoturism, apoi a plecat de la locul accidentului. Fapta s-a petrecut duminică şi a fost ajunţată la 112 în jurul orei 18:25. O femeie din municipiul Rădăuți a sesizat că i-a fost avariată mașina de un alt autoturism, al cărei conducător auto a plecat de la fața locului.
Pe strada Eudoxiu Hurmuzachi a fost identificat autoturismul cu pricina, care prezenta avarii la portiera din stânga spate. Femeia a relatat cele sesizate la 112 și a oferit amănunte despre maşina care a plecat de la fața locului. Patrula de siguranță publică a identificat pe strada Tudor Vladimirescu autoturismul indicat, iar la volanul acestuia se afla un localnic de 25 ani. Etilotestul a indicat 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, aşa că individul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea probelor de sânge.
Jurnal FM 