Current track

Title

Artist


Un brașovean de 63 de ani și-a amenințat soția cu bătaia. Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele bărbatului

#Postat de on martie 11, 2022

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “amenințarea”.

Joi, 10 martie, la ora 17:25, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că între aceasta și soțul său există o stare conflictuală.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 63 ani, i-ar fi adresat expresii jignitoare și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, creându-i acesteia o stare de temere.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

„În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, se menționează în comunicatul IPJ Brașov.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *