Un bărbat din comuna Horodniceni, fără permis și în stare de ebrietate, a fost surprins în trafic
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 25, 2022
Duminică, 25 septembrie 2022, la orele 01:20, lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliţiei Municipiului Fălticeni, în timp ce desfăşurau activităţi de control al traficului rutier în cadrul acţiunii „BLITZ” pe str. Buciumeni din mun. Fălticeni, au oprit pentru control un autoturism cu număr de înregistrare provizoriu.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/driver-ma%c8%99in%c4%83-vehicul-volan-3978839/
Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că, conducătorul auto este un bărbat din com. Horodniceni şi întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipiului Fălticeni în vederea recoltării de probe biologice de sânge in vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
Totodată şoferul a recunoscut că are permisul de conducere anulat iar numerele de înregistrare sunt expirate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de art. 335, alin. 2 şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, art. 336 alin.1 din Codul penal şi „conducerea unui neînmatriculat”, art. 334 alin.1 toate din Codul penal.
Sursa: I.P.J. Suceava/25 septembrie 2022
Jurnal FM 