Ultimele zile de plată a taxelor și impozitelor locale cu bonificație de 10%
#Postat de Liliana Mihaila on martie 25, 2021
Pe 31 martie este ultima zi în care taxele și impozitele locale pe anul în curs mai pot fi achitate cu o bonificație de 10%; după acest termen, încep să se perceapă majorări pentru sumele datorate administrațiilor locale pentru primul trimestru din 2021. În municipiul Suceava, dările locale pot fi achitate atât la ghișee, cât și online, la aceleași valori ca și anul trecut, nefiind aplicate deloc majorări, nici măcar cele de actualizare la inflație.
„Taxele și impozitele locale nu s-au majorat nici în 2021 și pot fi achitate la casieriile primăriei (numerar sau card), zilnic, în intervalul orar 08:00 – 18.00, dar și în conturile de trezorerie ale instituției. Însă, ținând cont de contextul actual, recomand plata online, pe www.ghiseul.ro, unde informațiile se procesează după 48 de ore, pentru cei care își fac cont”, spune viceprimarul Lucian Harșovschi.
Bonificația de 10% din suma datorată pentru impozitul pe teren, clădiri și mașini se acordă atât pentru persoane fizice, cât și pentru cele juridice.
Jurnal FM 