Current track

Title

Artist


Ultima zi a programului educaţional Săptămâna Verde a debutat la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”

#Postat de on octombrie 28, 2024

Ultima zi a programului educaţional Săptămâna Verde a debutat la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” cu mult entuziasm şi multe activităţi interesante pentru cei 50 de elevi implicaţi în proiectul „Schimbarea începe cu mine. Dezvoltarea abilităţilor de leadership şi implicarea civică a tinerilor din judeţul Suceava”, în parteneriat cu Asociaţia Educaţie la puterea Excelent şi Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, prin reprezentanţii acestora. Proiectul, finanţat de Consiliul Judeţean prin programul dedicat activităţilor nonprofit de interes judeţean 2024, s-a concretrizat în susţinerea a 4 workshopuri susţinute de  cadre didactice cu experinţă din cadrul USV. Cele mai bune 10 proiecte vor fi prezentate în cadrul unui eveniment care va avea loc pe 16 noiembrie 2024 la Suceava, primele 4 proiecte primind premii în valoare totală de 5000 de lei.

Ultima zi a programului educaţional Săptămâna Verde a debutat la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”
Ultima zi a programului educaţional Săptămâna Verde a debutat la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1296881321698752&set=pcb.1296882861698598&locale=ro_RO

Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi: „Ultima zi a programului educaţional Săptămâna Verde a debutat la C.N. „Eudoxiu Hurmuzachi” cu mult entuziasm şi multe activităţi interesante pentru cei 50 de elevi implicaţi în proiectul „Schimbarea începe cu mine. Dezvoltarea abilităţilor de leadership şi implicarea civică a tinerilor din judeţul Suceava”, în parteneriat cu Asociaţia Educaţie la puterea Excelent şi Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, prin reprezentanţii acestora. Proiectul, finanţat de Consiliul Judeţean prin programul dedicat activităţilor nonprofit de interes judeţean 2024, s-a concretrizat în susţinerea a 4 workshopuri susţinute de cadre didactice cu experinţă din cadrul USV: conf. univ. dr. Otilia Clipa, conf. univ. dr. Doina Maria Schipor, lect. univ. dr. Constantin-Florin Domunco, lect. univ. dr. Sterian Suciu, lect. univ. dr. Otilia Bordeianu, participanţii având posibilitatea să pună în practică noţiunile învăţate, prin elaborarea unui proiect de gestionare a unei probleme cu care se confruntă comunităţile locale din judeţul Suceava. Cele mai bune 10 proiecte vor fi prezentate în cadrul unui eveniment care va avea loc pe 16 noiembrie 2024 la Suceava, primele 4 proiecte primind premii în valoare totală de 5000 de lei.

Activitatea la care au participat elevi din clasele 9-12, alături de profesorii coordonatori Alexandra Chifan şi Nicoleta Mitrofan, precum şi Andreea Ciobara, bibliotecar, a fost cu adevărat benefică pentru că le-a reconfirmat elevilor cât de important este să-şi urmeze visul, să creadă într-adevăr în puterea lor interioară pentru a fi leaderi de succes, împărtăşind cu ceilalţi viziunea care duce la productivitate şi acţiune”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *