Turneul pionilor la șah – prima ediție la Școala Gimnazială Mitropolit Iacob Putneanul din Putna
#Postat de Carmen Vintu on august 30, 2024
Turneul Pionilor” la șah, ediția I – Școala Gimnazială Mitropolit Iacob Putneanul din Putna a găzduit recent prima ediție a Turneului Pionilor la șah, organizat de cluburile Pionii Regelui din Românești, Iași și CS Gambit Huși, în cadrul proiectului „Șah pentru stare de bine”. La eveniment au participat peste 100 de copii din județele Iași, Vaslui, Suceava, Neamț, și din Republica Moldova. Clubul Sportiv Șah Suceava a avut 7 reprezentanți la turneul Open A, unde Ruslana Manoilă a câștigat locul 1 la categoria U12, iar Nectarie Miron locul 1 la U14. Constantin Miron locul 3 la U14, Ioan Miron locul 2 la U16, Andrei Guguță locul 3 la U16, iar Alexia Miron locul 2 la U 8 – au obținut, de asemenea, locuri fruntașe la diferite categorii de vârstă.
Vicepreședintele Clubului Sportiv Șah Suceava, Doru Ilincăi, a declarat: „Suntem mândri să facem parte din echipa cluburilor partenere care organizează evenimente cu un impact social deosebit. Atmosfera a fost minunată, iar copiii s-au bucurat de premiile câștigate. Ne bucurăm că am fost parte a acestui eveniment și că, în decursul unei luni, am fost martorii bucuriei celor mici la turneele organizate în Bucovina, la Vicovu de Sus, Rădăuți și Putna.”

Jurnal FM 