Current track

Title

Artist


Turnarea fundației unei case: șase greșeli frecvente și cum le eviți

#Postat de on februarie 4, 2022

Fundația unei construcții are rolul de a prelua încărcările care provin de la clădire, pentru a le trimite terenului de fundare. Din acest motiv, realizarea unei fundații trebuie să respecte regulile stricte de realizare, dacă vrei un imobil sigur. Află care sunt cele mai frecvente greșeli de turnare a fundației și cum le poți evita din articolul de mai jos.

Specificațiile proiectului tehnic nu sunt respectate

Proiectul tehnic realizat de inginerul proiectant trebuie să îți ofere toate detaliile de care ai nevoie pentru a realiza turnarea corectă a fundației. În document trebuie să se precizeze cantitatea de oțel  beton necesară pentru realizarea fundației, tipul betonului pe care va trebui să îl cumperi și tipul fundației care trebuie executat.

Nerespectarea acestor specificații poate duce la probleme ce țin de stabilitate și rezistență, pentru că fiecare informație este oferită ca urmare a calculelor de rezistență realizate de către proiectant.

Poți evita aceste probleme alegând tipul corect de fundație și folosind materialele menționate. Spre exemplu, barele de oțel sunt calculate astfel încât să armeze corect fundația și zonele predispuse la cedarea elementului. De asemenea, betonul folosit are anumite caracteristici de rezistență mecanice așa că folosirea altui tip de material ar influența rezistența elementului. Toarnă așadar fundația armând corect elementul constructiv și folosește beton de calitate, pentru a te bucura de rezistență și stabilitate.

Nu se respectă tipul de fundație la turnarea acesteia

Dimensionarea unui anumit tip de fundație este strâns legată de caracteristicile de preluare a încărcărilor. De aceea, va trebui să lucrezi cu o firmă de construcții care să poată realiza elementul de rezistență specificat în proiect. Există mai multe tipuri de fundații ce pot fi realizate pentru construcții, iar forma și dimensiunile acestora se aleg în funcție de caracteristicile de rezistență pe care trebuie să le îndeplinească acestea.

Fundațiile cele mai cunoscute sunt cele continue sub ziduri, însă există și situații când, din considerente ce țin de structura solului, este nevoie să alegi fundații speciale. Acestea au rolul de a asigura un plus de rezistență și stabilitate construcției, fiind realizate cel mai adesea pe sisteme de piloți forați sau micropiloți. Atunci când torni fundația nu uita  să te asiguri că aceasta respectă tipul recomandat de către inginerul proiectant. Mai multe puteți afla pe ziarulactualitatea.ro


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *