Current track

Title

Artist


Trusou de 1.000 de lei pentru nou-născuții din municipiul Bacău

#Postat de on ianuarie 31, 2022

Nou-născuții ai căror părinți domiciliază în orașul Bacău vor primi un trusou în valoare de 1.000 de lei, potrivit unei inițiative lansată de consilierul local independent Dorin Chirilescu și aprobată luni în ședința de Consiliu Local.

Hotărârea va intra efectiv în aplicare imediat ce municipiul Bacău va avea un buget funcțional, a anunțat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

De acest sprijin financiar pentru trusou, medicamente, lapte praf și tot ce este necesar unui bebeluși vor beneficia familiile care au domiciliul în Bacău, cu condiția ca cel puțin unul dintre părinți să aibă o vechime neîntreruptă în muncă de minimum șase luni. Banii vor ajunge la tinerii părinți în decurs de o lună după naștere.

 „Copiii sunt cel mai mare dar al unei vieți, iar într-un oraș în care natalitatea scade de la un an la altul, acesta este un sprijin concret pentru cei care își doresc un copil. O astfel de susținere din partea comunității nu poate fi decât binevenită și poate tinerii vor avea mai multă încredere în viitor”, mai precizează viceprimarul Liviu Miroșeanu.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *