Cincisprezece artiști remarcabili au fost nominalizați la Premiile Music Moves Europe 2022: Alina Pash (Ucraina), Anna (Italia), Balkan Taksim (România), Blanks (Olanda), Denise Chaila (Irlanda), Дeva (Ungaria), DORA (Spania), Francis of Delirium (Luxemburg), Friedberg (Austria), Jada (Danemarca), Ladaniva (Armenia), Meskerem Mees (Belgia), Mezerg (Franța), Nenny (Portugalia) și Zoe Wees (Germania).
Iubitorii de muzică din toată Europa pot vota pentru a decide câștigătorul Premiului Publicului 2022 chiar pe website-ul premiilor Music Moves Europe. Nominalizările cu cele mai multe voturi câștigă Premiul Publicului. Cinci dintre artiștii nominalizați vor fi declarați câștigători de către un juriu internațional, iar unul dintre ei va câștiga Marele Premiu al Juriului. Toți câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Music Moves Europe, joi, 20 ianuarie 2022, la ESNS în Groningen, Olanda.
Premiile Music Moves Europe reprezintă Premiile Uniunii Europene acordate pentru „popular and contemporary music”. Scopul premiilor este de pune în valoare viitorii artiști europeni și de a-i sprijini în dezvoltarea carierei lor internaționale. Sursa: www.infomusic.ro.
Jurnal FM 
