Trenul Suceava-Mangalia îşi reia cursele la sfârşitul săptămânii viitoare
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 3, 2020
Vara aceasta, CFR Călători începe programul estival de transport „Trenurile Soarelui 2020”, spre Litoralul Mării Negre, mai repede decât în anii precedenți. Trenul Suceava-Mangalia va circula începând de vineri, 12 iunie, până pe data de 6 septembrie.
Într-o primă fază, va avea doar cu vagoane de clasa a II-a, atașate la trenul spre București. A doua fază a programului, cu trenuri dedicate exclusiv rutei spre Litoral, începe în seara zilei de 26 spre 27 iunie, cu trenul Suceava Nord-Mangalia. Acest tren va fi prevăzut cu vagoane de clasa I și clasa a II-a, plus cușete cu patru și șase paturi în cabină.
Biletele pot fi achiziționate cu o anticipație de 20 zile. Fără nicio reducere, cel mai ieftin bilet de tren de la Suceava la Mangalia, la clasa a II-a, este de aproximativ 90 de lei. Se pot obține însă reduceri pentru bilete în grup sau luate cu anticipație cât mai mare.
Jurnal FM 