Current track

Title

Artist


Trei transporturi ilegale de material lemnos au fost depistate de polițiștii suceveni la Frătăuții Vechi și Mălini, fără acte de însoțire corespunzătoare conform aplicației SUMAL 2

#Postat de on august 4, 2023

Trei transporturi ilegale de material lemnos au fost depistate de polițiștii suceveni la Frătăuții Vechi și Mălini, fără acte de însoțire corespunzătoare conform aplicației SUMAL 2.

 

Joi, 3 august 2023, la ora 13.15, în timp ce executau activități pe linie silvică pe raza comunei Frătăuții Vechi, jud. Suceava, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe DJ 178 C Bilca, din direcția Bilca–Frătăuții Noi și care transporta material lemnos.

Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit faptul că autoutilitara era condusă de către un bărbat domiciliat în comuna Frătăuții Noi, județul Suceava, iar în urma verificărilor în aplicația SUMAL 2, s-a constatat că transportul nu este însoțit de aviz pentru materialul lemnos.

Din acest motiv transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna, unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic și a unui tehnician silvic pentru inventariere, stabilindu-se faptul că autoutilitarea transporta cantitatea de 3,30 m.c. lemn foc molid în valoare de 508 lei.

Șoferul a fost sancționat contravențional  conform Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.

Joi, 3 august 2023, la ora 03:50, în timp ce patrula de serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean D.J.209 A Mălini, a identificat în trafic și oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat din com. Dolhești, sat Dolheștii Mari, jud. Suceava, care transporta material lemnos fără a deține documente de proveniență, motiv pentru care s-a procedat la însoțirea acestuia la Ocolul Silvic Mălini în vederea inventarierii.

Totodată, s-a procedat la verificarea transportului de material lemnos în aplicația SUMAL, ocazie cu care s-a constat faptul că nu există un aviz de însoțire a materialului lemnos emis pentru autoutilitara în cauză.

În urma inventarierii cantității de material lemnos, a rezultat cantitatea de 1,05 mc cherestea rășinoase în valoare totală de 700 lei.

Șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 pentru transportul cantității de material lemnos fără documente de proveniență.

Materialul lemnos confiscat a fost lăsat în custodie Ocolului Silvic Mălini.

 

Joi, 3 august 2023, la ora 08.55, patrula de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executa activități pe linie silvică pe raza comunei Frătăuții Vechi, jud. Suceava, a oprit pentru control o autoutilitară care circula pe DJ 178 C Frătăuții Vechi și care transporta material lemnos.

Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit faptul autoutilitara este condusă de către un bărbat domiciliat în comuna Sucevița, județul Suceava, iar în urma verificărilor în aplicația SUMAL 2 s-a constatat că transportul nu este însoțit de aviz pentru materialul lemnos.

Din acest motiv transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna, unde s-a solicitat sprijinul unui tehnician silvic, pentru inventarierea materialului lemnos. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că șoferul transporta cantitatea de 1.78 m.c. lemn foc molid în valoare de 274 lei.

Șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.

Sursa: I.P.J. Suceava/4 august 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *