Trei sferturi dintre candidați au promovat examenul de Definitivat în învățământ
#Postat de Florin Craciun on iulie 28, 2022
În judeţul Bacău, procentul de promovare din sesiunea 2022 înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar este de 74,6%, mai mare decât rata națională, care este de 70,8%, înainte de contestații, informează Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 222 de candidați, din totalul de 232 admiși, adică un procent de 95,7%, rată de participare. Dintre aceștia, 9 candidați s-au retras în timpul susțineri lucrării, din motive personale. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă în centru de examen, organizat anul acesta la Colegiul „N.V.Karpen” din municipiul Bacău, și nicio lucrare nu a fost anulată în centrul de evaluare.
Astfel, din totalul celor 213 candidaţi cu lucrări evaluate, 159 au primit note între 8 (opt) și 10 (zece), la proba scrisă. Dintre aceștia, 3 au fost notați cu 10 (zece): un candidat din învățământul preșcolar (educatoare), unul din învățământul primar (învățător) şi un candidat de la disciplina de examen asistent medical generalist. De asemenea, 20 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. Candidaţi care au avut note sub limita de 8 (opt) sunt 54.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuia să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să aibă efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, să fi obţinut calificativul pentru anul şcolar în curs de „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor primite la inspecţiile la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional să fie de minimum 8 (cu note de minimum 7 la fiecare probă/inspecție la clasă), iar la proba scrisă să obțină minimum nota 8 (opt). Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale pentru promovarea examenului.
După soluţionarea contestaţiilor, prevăzută pentru perioada 28 iulie – 3 august 2022, se vor afişa şi rezultatele finale, în data de 4 august 2022. Ulterior, până pe 9 august, se vor transmite tabelele nominale cu rezultatele candidaților promovați către Ministerul Educației, urmând ca până pe 16 august 2022 acestea să fie validate prin ordin al ministrului Educației. (Sursa/IȘJ Bacău)