Trei nopți de vis cu Filarmonica “Mihail Jora” în centrul Bacăului!
#Postat de Florin Craciun on august 13, 2023
Filarmonica Mihail Jora Bacău și Consiliul Județean Bacău vă invită la cea de-a II-a Ediție a Festivalului Serilor Băcăuane, care se va desfășura pe 25, 26 și 27 august 2023 în Piața Tricolorului.

Muzica și bunul gust vor oferi publicului băcăuan trei seri de excepție cu invitați de renume.
Pe 25 august de la ora 20:00, orchestra Filarmonicii “Mihail Jora” Bacău împreuna cu Ansamblul Folcloric “Busuiocul” vă așteaptă alături de soliștii Georgiana Păduraru (voce) și Gabriel Gherghelaș (saxofon) să “ASCULTAȚI ROMÂNEȘTE”. Dirijorul concertului va fi maestrul Valentin Doni.

În cea de-a doua seară de festival, pe 26 august de la ora 20:00, Ansamblul “SPIRIT” va oferi un recital de percuție inedit, iar în a doua parte a serii îl avem ca oaspete pe violoncelistul Adrian Naidin alături de invitatul său Eugen Amarandei.
În încheierea festivalului, pe 27 august de la 20:30, orchestra Filarmonicii “Mihail Jora” Bacău și Directia 5 vă vor oferi o seară memorabilă sub bagheta dirijorului Andrei Tudor.
Vă așteptăm așadar să ne bucurăm împreună de trei seri de excepție, în Piața Tricolorului din Băcău!
Intrarea este liberă!
Jurnal FM 