Current track

Title

Artist


Trei hoți de cupru au fost prinși în flagrant de jandarmi pe malul Bistriței (Foto)

#Postat de on decembrie 7, 2021

Trei bărbați care desfășurau luni după-amiază mai multe role de cablu de comunicații pe malul râului Bistrița, în apropierea localității Gârleni, au fost observați de un echipaj de jandarmerie, care s-a îndreptat spre ei, cu intenția de clarifica motivul prezenței în zona respectivă, informează IJJ Bacău.

În scurt timp, jandarmii și-au dat seama că ceva nu este în regulă cu activitatea lor, din moment ce doi bărbați au luat-o la fugă și au abandonat rolele, fiind însă ajunși din urmă.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că cei trei au vrut să dea foc la cabluri pentru a recupera cuprul, în vederea predării acestuia contra cost la un centru specializat.

„Jandarmii au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, dosarul fiind înaintat organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii circumstanțelor săvârșirii faptei”, precizează Inspectotarul de Jandarmi Județean Bacău.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *