Current track

Title

Artist


Trei dintre şpăgarii de la Permise şi Înmatriculări Suceava mai stau 30 de zile la răcoare

#Postat de on februarie 19, 2021

Curtea de Apel Suceava a admis în parte contestația depusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, în cazul persoanelor arestate în dosarul șpăgilor de la Serviciul Permise și Înmatriculări. În cazul a trei persoane s-a decis că acestea trebuie să rămână după gratii pentru alte 30 de zile. Este vorba de comisarul-șef Radu-Ionuț Obreja, Gheorghe-Ionel Perijoc și Florin Bolohan.

Pentru ceilalţi indivizi care se mai aflau în arest preventiv, magistratul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava a menținut soluția de la Tribunalul Suceava. În aceste condiții, Cristian Blîndu, Nicolae-Cezar Macoviciuc și Leon-Ionuț Mihăiescu vor pleca acasă sub control judiciar. În ceea ce-l privește pe Radu Popovici, acesta a fost plasat în arest la domiciliu. Au fost eliberați din arest anterior și alte persoane, respectiv Iulian-Florin Mihăiescu, Costică Boicu, Ionică Mirăuță, Anamaria Pascal, Paul Alexandru Butnariu și Silviu Lucian Pandelea.

Procurorii DNA Suceava au și explicat motivele pentru care au cerut prelungirea mandatelor de arestare pentru ”lotul” de la Permise și Înmatriculări care se mai afla încă după gratii.

„Cum se conturase și anterior în cauză, suma minimă pentru favorizarea candidatului era de 200 de euro, iar în funcție de abilitățile deținute de către candidat, precum și vârsta sau sexul acestuia, suma putea urca la 1.200 de euro. Potrivit declarațiilor date de martori, suma de 1.200 de euro garanta promovarea examenului, indiferent de cunoștințele practice deținute de către candidat. Cu privire la această coordonată a fraudării probelor practice, se evidențiază faptul că în urma efectuării perchezițiilor domiciliare, la domiciliile multora dintre inculpați au fost identificate înscrisuri referitoare la persoane care au susținut proba teoretică și care, din probele administrate până în prezent, fără tăgadă, au remis sume de bani pentru a le fi facilitată promovarea probei menționate. Astfel, în raport de aceste elemente, urmează ca în perioada imediat următoare să se stabilească, prin intermediul audierilor, circumstanțele susținerii și promovării examenelor de către anumiți candidați, probatoriul ce urmează a fi administrat fiind raportat la toți agenții examinatori”, au arătat procurorii DNA în propunerea de prelungire a măsurilor privative de libertate luate față de inculpați.

Anchetatorii au mai precizat că au fost identificate și ridicate mai multe terminale telefonice utilizate de către inculpați, care urmează a fi examinate în perioada următoare.

„În contextul în care aceștia primeau cu regularitate informații privind examinarea anumitor persoane prin intermediu aplicațiilor, în perioada ce urmează se va proceda la efectuarea unor percheziții informatice cu privire la aceste medii de stocare și de comunicare, urmând ca datele cu relevanță să fie utilizate în cadrul anchetei. Există așadar posibilitatea reală ca elementele ce urmează a fi identificate cu prilejul acestui procedeu probatoriu să necesite clarificări și să conducă la extinderea cadrului procesual, justificarea măsurii preventive urmând a fi făcută și prin raportare la acest element”, au mai arătat procurorii DNA Suceava.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *