Transport ilegal de material lemnos identificat de polițiștii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 8, 2023
Transport ilegal de material lemnos identificat de polițiștii suceveni – sâmbătă, 7 octombrie 2023, la ora 15.30, în timp ce executau activități de serviciu pe raza comunei Frătăuții Noi, lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe Drumul comunal Frătăuții Noi (Sasca) și transporta material lemnos, respectiv lemn gater molid și lemn foc molid.

Transport ilegal de material lemnos identificat de polițiștii suceveni
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/background-design-wood-2630408/
Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit faptul că autoutilitara este condusă deun bărbat domiciliat în comuna/satul Frătăuții Noi, județul Suceava și că acesta nu posedă aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat.
Din acest motiv transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui tehnician silvic din cadrul acestui Ocol Silvic pentru inventarierea materialului lemnos. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că șoferul a transportat fără aviz de însoțire cantitatea de 4.46 m.c material lemnos, reprezentând 2.54 m.c. lemn gater molid și 1.92 lemn foc molid, în valoare totală de 1.591 lei.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 Modificată iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
Sursa: I.P.J. Suceava/8 octombrie 2023
Alte articole: https://jurnalfm.ro/autorul-mai-multor-infractiuni-de-furt-din-masini/
Jurnal FM 