Current track

Title

Artist


Pe 27 aprilie 1947 a avut loc primul spectacol al Operei Române din Timișoara

#Postat de on aprilie 27, 2025

Tradiția teatrului liric în Timișoara are rădăcini adânci, încă din ultimul sfert al secolului al XVIII-lea, când orașul găzduia stagiuni de operă de înaltă calitate, comparabile cu cele din marile centre europene. Sub bagheta unor dirijori de renume, precum Bruno Walter, au fost puse în scenă titluri celebre precum Trubadurul, Cavalleria rusticana, Paiațe, Boema, Bărbierul din Sevilla, Faust, Fidelio, Der Freischütz, Ernani și altele.

Clădirea Operei și a Teatrului Național în 2023

Chainwit. – Operă proprie

Opera Națională Română din Timișoara Aceasta este o imagine cu un monument istoric din România, clasificat cu numărul TM-II-m-A-06118.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Opera_NaționalăRomână_din_Timișoara#/media/Fișier:Opera_Națională_Română_din_Timișoara(April_-_2023).jpg

Clădirea care adăpostește Opera a fost construită între anii 1871–1875, după planurile arhitecților vienezi Fellner și Helmer, cei care au proiectat și teatrele din Viena, Budapesta sau Odessa. Inaugurarea a avut loc pe 22 septembrie 1875. Clădirea a fost afectată de două incendii majore: unul în 1880, urmat de o reconstrucție fidelă stilului original renascentist, și un al doilea în 1920, care a dus la o refacere parțială, fațada principală fiind reconstruită în stil neobizantin, sub coordonarea arhitectului Duiliu Marcu.

Dragostea timișorenilor pentru operă a fost cultivată și prin spectacolele aduse de Opera Română din Cluj, înființată în 1920, care, în perioada 1940–1945, și-a desfășurat activitatea în refugiu la Timișoara, în urma Dictatului de la Viena. În această perioadă a funcționat sub denumirea Opera din Cluj-Timișoara, sub conducerea compozitorului Sabin Drăgoi.

După revenirea Operei din Cluj la sediul inițial, ideea unei instituții lirice permanente în Timișoara a prins contur. Astfel, la 30 martie 1946, printr-un decret semnat de Regele Mihai I, s-a înființat oficial Opera Română din Timișoara.

Conducerea noii instituții a fost încredințată celebrei soprane Aca de Barbu, care a reușit într-un timp scurt să formeze un ansamblu artistic valoros. Din primul Consiliu de Administrație făceau parte, printre alții:

  • Aca de Barbu – director și regizor artistic
  • Traian Nicolau – director artistic
  • Mihai Bota – director administrativ
  • Gheorghe Marianciu – secretar studii muzicale
  • Dirijori: Gheorghe Pavel, Traian Mihăilescu, Hermann Klee, Constantin Daminescu
  • Mercedes Pavelici – maestru de balet
  • Regizori: Ionică Mihai și Eugen Gropșianu

Structura instituției la început cuprindea: 45 de soliști vocali, 46 de instrumentiști, 60 de coriști, 19 balerini, 30 de tehnicieni de scenă, 8 corepetitori și un sufleur.

Debutul oficial al Operei Române din Timișoara a avut loc pe 27 aprilie 1947 cu opera Aida de Giuseppe Verdi. Evenimentul a avut un ecou puternic, fiind descris de presa vremii drept un triumf al artei lirice românești. La eveniment au participat oficialități de rang înalt, inclusiv prim-ministrul Dr. Petru Groza, iar spectacolul a fost transmis și în exterior, prin megafoane instalate în Piața Operei.

În deschiderea serii, Aca de Barbu a adresat publicului un discurs memorabil.

În primul deceniu de existență, Opera Română din Timișoara a montat 41 de titluri de operă, operetă și balet, contribuind decisiv la consolidarea unei culturi lirice de elită în Banat. Fiecare stagiune a adus noi producții, interpretate de artiști valoroși și dirijate de maeștri recunoscuți pe plan internațional.

Sursa: https://www.ort.ro/info/ro/128/Istoria-Operei-din-Timișoara.html


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *