Current track

Title

Artist


Titluri de stat pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice

#Postat de on noiembrie 3, 2021

Ministerului Finanțelor emite, din această lună, noi titluri de stat, iar fondurile vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Instituția a anunțat că emite trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,75%, 4,25%, 4,65%.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată, iar dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat pot fi achiziționate până pe 24 noiembrie 2021 de la trezorerii sau de la oficiile poștale din mediul urban până pe 23 noiembrie și de la cele din mediul rural până pe 22 noiembrie.

”Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice”, a comunicat Ministerul Finanțelor.

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *