Current track

Title

Artist


Tineri trimişi în judecată pentru înşelăciune prin metoda „Covid”. Afacerea era coordonată din penitenciar

#Postat de on iunie 17, 2021

Patru tineri din Fălticeni au fost trimiși în judecată într-un dosar de înșelăciune în formă continuată. Doi dintre ei sunt arestați preventiv, iar alți doi se află în penitenciar unde ispășesc pedepse pentru alte infracțiuni.  Potrivit Parchetului pe lângă judecătoria Fălticeni, bărbații au pus la cale o schemă prin care au înșelat șase suceveni. Concret, în perioada 31 mai – 14 aprilie, ei au mințit persoanele respective precum că un membru de familie are Covid-19, fiind necesare sume de bani care ar acoperi cheltuielile de tratament la spital.

„Afacerea” era coordonată de cei doi deținuți. Un alt bărbat trimis în judecată venea la domiciliul victimelor, prelua banii şi îi preda celui de-al patrulea bărbat, care avea rolul de a colecta sumele şi de a le trimite celor aflați în penitenciar.

„S-a reţinut în sarcina a celor doi inculpaţi deţinuţi în penitenciar faptul că, în perioada 31.03.2021 – 14.04.2021, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au indus în eroare şase persoane vătămate din judeţul Suceava, afirmând în mod mincinos că un membru de familie se află în spital pentru a fi tratat ca urmare a infecţiei cu virusul SARS-Cov-2, pretinzându-le diferite sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor. Unul dintre inculpaţi s-a prezentat la domiciliul unor victime, de unde a preluat diferite sume de bani pe care le-a predat celui de-al treilea inculpat, care avea rolul de a colecta banii şi de a le trimite celor aflaţi în penitenciar”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Cei doi complici din libertate, care între timp au fost arestați preventiv, sunt Ionuț Marius Lucan și Andrei Lucian Boaru, zis Vandamme, și vor fi judecați pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată, în timp ce „partenerii” din penitenciar vor răspunde pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.

Procurorii precizează că trimiterea în judecată a unei persoane reprezintă etape ale procesului penal reglemente de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *