Current track

Title

Artist


Tineri arestați preventiv de polițiștii brașoveni pentru infracțiuni săvârșite cu violență

#Postat de on noiembrie 4, 2023

Tineri arestați preventiv de polițiștii brașoveni pentru infracțiuni săvârșite cu violență – polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Investigații Criminale au identificat doi tineri, din municipiul Săcele, care ar fi săvârșit mai multe infracțiuni cu violență asupra altor tineri.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/vectors/arme-arestare-crim%C4%83-penal-c%C4%83tu%C5%9Fe-2029247/

La finalul lunii octombrie a.c., polițiștii brașoveni au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri, folosind mijloace de intimidare, ar fi abordat alți tineri, cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani, pe care i-a identificat în apropierea unor spații comerciale și cărora le-ar fi sustras bunurile pe care le aveau asupra lor.

Cercetările efectuate în cauză de către polițiști au dus la identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea faptelor, acestia fiind doi tineri de 14 și 15 ani, ambii din municipiul Săcele, județul Brașov.

Astfel, în cadrul verificărilor, polițiștii au stabilit că cei doi, la data de 22 octombrie ar fi abordat 3 tineri, pe care i-au întâlnit în apropierea unui spațiu comercial și le-au luat bunurile pe care le aveau asupra lor, respectiv un lănțișor, o boxă portabilă și chiar hanoracul uneia dintre victime.

Pentru a-i intimida, cei doi doi le-a transmis tinerilor să nu reclame cele petrecute, întrucât vor fi ulterior pedepsiți.

După 3 zile, într-un alt cadru, cele două persoane bănuite au întâlnit din nou pe una dintre victime, care se afla în preajma altor tineri, iar aici, profitând de starea de temere pe care aceștia și-au construit-o, le-au sustras, tot sub amenințare, telefonul mobil și o pereche de căști audio. De asemenea, cei doi i-au amenințat din nou pe tineri cu acte de violență, în cazul în care vor intenționa să anunțe incidentul.

La o altă dată, cele două persoane agresoare ar fi abordat un tânăr, pe care l-au întâlnit în zona unui spațiu comercial și căruia i-au cerut banii pe care îi avea suspra sa, telefonul mobil, precum și lănțișorul de la gât.

Față de toate cel stabilite, polițiștii au dispus reținerea celor doi tineri pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arest Preventiv.

Ulterior, după prezentarea de către procuror în fața judecătorului de drepturi și libertăți, acesta a admis propunerea procurorului și a stabilit ca cei doi tineri să rămână în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauza descrisă, cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Sursa: I.P.J. Brașov/4 noiembrie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *