Timpul, cum era măsurat odinioară

Măsurarea timpului a reprezentat o necesitate pentru oameni, din cele mai vechi timpuri, iar primele „ceasuri“ foloseau curgerea apei sau a nisipului, mișcarea soarelui, a stelelor.

Sursa foto: WallpaperBetter

Măsurarea timpului pentru țăranul de odinioară nu se făcea exact și precis ca astăzi. Horia Bernea spunea că: ”Timpul Țăranului este mai puțin măsurat cu ceasul și mai mult măsurat cu sufletul”.

Momentele unei zile, în desfășurarea lor, erau formate, în limbaj popular, din expresii simple și precise. Astfel, pe la orele 5 dimineața, când întunericul începe să se risipească, întâlnim expresii ca: ”se înmoaie întunericul” sau ”dinspre ziuă”. De pe la 5-6 dimineața țăranii spuneau că e „mijitul zorilor”, când se arată roșață pe cer, iar pe la 6-7 este ”dimineața”, când răsare și se ridică soarele pe cer.

Urmând cursul firesc al momentelor zilei întâlnim expresii ca: prânzul mic, amiaza, prânzul mare, vecernia, chindia, apusul, amurgul, seara, începutul nopții, miezul nopții, la cântători, un adevărat și complet orologiu format din cuvinte care pentru noi cei de azi au rămas golite de semnificație și absente din vocabular.

În mentalitatea tradițională, timpului i se atribuie chiar însușiri omenești. Bătrânii spuneau: ”Când se făcea din noapte zi, se zice că se întâlnește miazăzi cu miazănoapte la răscruci. Dau mâna, și miazănoapte se retrage pe o parte, așa pe nesimțite, pe la spatele lui miazăzi. Și asa, jocul timpului se face mereu! Pentru omul satului de altă dată, momentele și orele din zi, dar și din noapte, sunt realități obiective, cu însușiri și acțiuni asupra vieții acestuia.

Exista credința că anumite activități aveau izbândă numai dacă erau făcute în momente importante ale zilei sau nopții. Bătrânii spuneau: ”Când vrei sa faci ceva, să pornești un lucru, ia seama la vreme. Tot ceasul are felul lui și norocul lui, numai atunci ceea ce vrei să faci are înțeles!”

Ceasul, instrumentul care măsoară și ne arată timpul, este astăzi întâlnit la tot pasul și, probabil, nu am ști cum să trăim sau cum să ne ghidăm în absența acestuia. Indiferent că vorbim de un ceas de perete, de orologii sau de ceasul de mână, toate au o vastă istorie în spate, acestea datând din vechi timpuri.

În plus, în cazul că v-ați pus vreodată întrebarea despre cine a inventat ceasul, trebuie să vă spunem că, în urma cercetărilor, s-a dovedit că nu există o singură persoană căreia să-i fie atribuită invenția ceasului.

Inventarea ceasului a reprezentat una dintre acele mari creații umane, primul orologiu a apărut în secolul al XIII-lea, dar de-abia un secol mai tarziu au devenit ceasornicele ornamente obișnuite ale edificiilor publice din orașele germane.

Ca o curiozitate: Când sunt expuse în magazine pentru a fi vândute, ceasurile afișează, de cele mai multe ori, ora 10:10. Oare de ce? Răspunsul este destul de simplu: la ora 10:10, limbile ceasului seamănă cu o față zâmbitoare, ceea ce îi oferă potențialului client, la nivel subliminal, o stare de bine și un impuls spre achiziție.

Surse: Antena Satelor, descopera.ro