Current track

Title

Artist


Țigări în valoare de peste 200.000 de lei confiscate de poliţiştii din Marginea

#Postat de on aprilie 26, 2019

Polițiștii din Marginea au obținut, joi 26 aprilie, informații cu privire la un posibil transport de țigarete de contrabandă și au instituit un filtru rutier.

Joi seară, polițiștii din cadrul Secției de Poliție 3 Marginea, au interceptat un autoturism suspect, au efectuat semnal de oprire însă șoferul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea în mare viteză. S-a procedat la urmărirea acestuia până pe raza orașului Solca.

Ulterior, autoturismul a virat spre comuna Iaslovăț (DN2K) unde din cauza vitezei excesive a derapat și s-a oprit în șanțul din partea stânga a carosabilului. Conducătorul auto a părăsit autoturismul, fapt constatat în momentul în care echipajul de poliție a ajuns lângă auto urmărit.

Au fost efectuate verificări în zonă, însă nu a fost identificat conducătorul autoturismului.

S-a procedat la examinarea vizuală a interiorului autoturismului, constatându-se existența mai multor colete cu pachete.

A fost inventariată cantitatea de țigarete rezultând că în acesta se aflau 14720 pachete cu țigarete de proveniență extracomunitară și duty free, diferite mărci, în valoare de aproximativ 200.000 lei. Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată.

De asemenea, autovehiculul folosit la comiterea faptei, în valoare de circa 40.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul I.P.J Suceava.

Potrivit IPJ, cercetările sunt continuate  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, cu privire la comiterea infracțiunii de „contrabandă”, în vederea identificării autorului/ilor și luării măsurilor legale procedurale.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *