Current track

Title

Artist


Polițiștii din Suceava au confiscat țigarete de contrabandă și alte bunuri în valoare de 40.000 lei (foto)

#Postat de on mai 28, 2024

Polițiștii din Suceava au confiscat țigarete de contrabandă și alte bunuri în valoare de 40.000 lei!
La data de 27 mai 2024, polițiștii din Suceava au descins în 23 de locații pentru a documenta și proba activitatea infracțională a mai multor persoane care comercializau țigarete de contrabandă și alte bunuri accizabile.

Operațiunea a avut loc în cadrul a 7 dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Polițiștii au identificat și indisponibizat bunuri în valoare de aproximativ 40.000 lei, inclusiv:

  • Țigarete de proveniență extra comunitară și duty-free
  • Tutun mărunțit și dispozitive de umplere a țigaretelor
  • Articole vestimentare purtătoare de mărci protejate
  • Alcool etilic
  • Erbicide și insecticide.

 


De asemenea, au fost identificate 3 infracțiuni de contrabandă, punerea în circulație a produselor contrafăcute și o infracțiune la regimul substanțelor periculoase.

Investigațiile continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

 

IPJ Suceava a transmis: „Țigarete de contrabandă și alte bunuri în valoare de cca. 40.000 lei confiscate de polițiști după efectuarea a 23 de percheziții domiciliare

 

 

La data de 27.05.2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, au desfăşurat o amplă acţiune pentru documentarea și probarea activității infracționale în 7 dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, vizând fapte din sfera comercializării și traficului ilicit cu produse accizabile, în special țigări și bunuri suspuse taxelor vamale.

 

Din cercetările efectuate de către polițiști sub coordonarea procurorilor, au fost obținute date și indicii temeinice cu privire la preocupări de natură infracțională a mai multor persoane din zonele urbane și rurale arondate municipiului Suceava, care în perioada ianuarie – mai 2024 au depozitat, tranzitat sau comercializat țigarete de contrabandă și alte bunuri accizabile, inclusiv erbicide  și insecticide, beneficiind de conexiuni interinfracționale și stabilind circuite infracționale pentru dezvoltarea activităților ilicite.

 

Astfel, la data de 27.05.2024, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, sprijiniți de luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul I.J.J Suceava, au pus în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Suceava, orașului Liteni, sat Roșcani, orașului Salcea, com. Dumbrăveni, sat Sălăgeni, com. Mitocu Dragomirnei și com. Hănțești, jud. Suceava, în vederea completării probatoriului administrat în cadrul dosarelor penale.

De asemenea, au fost percheziționate 18 autovehicule.

 

În urma desfășurării percehzițiilor au fost constatate alte 3 infracţiuni de  „contrabandă”,  „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare” și o infracțiune la regimul substanțelor periculoase, prev. de art. 359, al. 1 Cod penal.

 

De asemenea, au fost identificate și indisponibilizate, potrivit dispozițiilor art. 160 din Codul de Procedură Penală, bunuri în valoare de cca. 40.000 lei, respectiv țigarete de proveniență extra comunitară și duty-free diferite mărci; tutun mărunțit, împreună cu dispozitive de umplere a tuburilor de țigarete cu tutun; articole vestimentare, tricouri, treninguri, diferite mărci, purtătoare de marci protejate pe teritoriul României; recipiente cu lichid incolor cu trăsături specifice alcoolului etilic; recipiente de erbicid și insecticid.

 

În continuare, în vederea stabilirii cu exactitate a tututor aspectelor ce interesează cauza și conturării situației procesuale pentru fiecare persoană cercetată, se vor desfășura activități procedurale sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *