Current track

Title

Artist


Teatrul Arlechino Brașov: Programul spectacolelor pentru 22-30 octombrie 2022

#Postat de on octombrie 19, 2022

În perioada imediat următoare, la Teatrul Arlechino, puteți viziona următoarele spectacole:

  • „O poveste într-un acvariu” – sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 10.30 și 12.00

„O poveste savuroasă a unor aventurieri singuratici rătăciți în labirinturile unui acvariu înțesat cu cele mai primejdioase capcane. Drumul lor spre lumină este o călătorie inițiatică în care prietenia, încrederea, hazul nebun și speranța le dezvăluie calea spre adevărul și frumusețea lumii.”

Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta de +3. Prețul unui bilet per reprezentație este de 23 lei. Tariful este unic pentru orice categorie de spectator (adult, copil etc).

  • „Pisicile nearistocrate” – duminică, 23 octombrie, de la ora 10.30 și 12.00

„Într-o suburbie a Londrei, un love-story pisicesc se naște între un motan de cartier –Tom Beron și o delicată felină roz, pe numele său – Pinkat, ajunsă printr-o nefericită întâmplare în stradă, în condiții de viață necunoscute de ea până atunci.”

Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta de 3+. Prețul unui bilet per reprezentație este de 23 lei. Tariful este unic pentru orice categorie de spectator (adult, copil etc).

  • „Pescărușul Folly din orașul pisicilor” – sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 10.30 și 12.00

 

„Este povestea unui pescăruș rămas orfan și a pisicii care l-a învățat să zboare. Un spectacol sensibil cu păpuși, despre prietenia adevărată și puterea de a visa, cu farmec, umor și multă iubire.”

Spectacolul se adresează persoanelor cu vârsta de 5+. Prețul unui bilet per reprezentație este de 23 lei. Tariful este unic pentru orice categorie de spectator (adult, copil etc).

  • „Scufița roșie” – duminică, 30 octombrie, de la ora 10.30 și 12.00

 

„Celebra poveste păstrează spiritul poveștii clasice adăugând o serie de detalii ale lumii moderne care creează o atmosferă veselă, antrenantă, colorată și muzicală. Decorul, culorile, muzica și actorii la vedere ce interpretează personajele clasice, totul te îndeamnă să evadezi în atmosfera de basm.”

 

Spectacolul se adresează persoanelor cu vârsta de 3+. Prețul unui bilet per reprezentație este de 23 lei. Tariful este unic pentru orice categorie de spectator (adult, copil etc).

Biletele se pot achiziționa online, de pe site-ul eventbook.ro, sau de la casieria teatrului, miercuri, joi și vineri între orele 14:30-17:30, sâmbătă între 09:00-13:30, iar duminică între orele 09:00-12.30. Mai multe detalii despre spectacole găsiți pe site-ul teatrului (teatrularlechino.ro) sau pe pagina de facebook (Teatrul Arlechino Brașov).

 

Vă așteptăm!

Sursa: Teatrul Arlechino Brașov

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *