Current track

Title

Artist


Tânăr de 25 de ani, depistat în trafic pe un motoscuter care nu îi aparține, fără permis și în stare de ebrietate

#Postat de on mai 1, 2022

Vineri, 29 aprilie 2022, în jurul orelor 20:40, poliţişii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Gura Humorului, în timp ce desfăşurau activităţi de patrulare pe raza de competenţă, au oprit pentru control un motoscuter, care se deplasa pe un drum comunal de pe raza localităţii Capu Câmpului.

A fost identificat conducătorul scuterului în persoana unui bărbat de 25 ani, domiciliat în comuna/satul Capu Câmpului, judeţ Suceava, iar la solicitarea documentelor personale, precum şi a documentelor de identificare ale scuterului, cel în cauză nu a putut face dovada niciunui document.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Lambretta_150_ld_(2).JPG

S-a procedat la verificarea atât în baza de date a deţinătorilor de permise de conducere, ocazie cu care s-a stabilit faptul că bărbatul de 25 ani nu posedă permis de conducere pentru niciun fel de categorie de vehicule.

Totodată s-a procedat la interogarea bazei de date a plăcuţelor montate pe scuter, iar în urma interogării nu a fost identificată nicio semnalare.

Deoarece conducătorul autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului unde a refuzat recoltarea a două mostre biologice de sânge în prezenţa personalului medical.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că scuterul aparţine unchiului bărbatului de 25 de ani, iar conducătorul vehiculului şi l-a însuşit pe nedrept fără acordul proprietarului în jurul orelor 12:00, din veranda locuinţei de domiciliu, aspecte confirmate în urma cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev şi ped. de art. 335, alin. (1) din Codul Penal, „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prev. şi ped. de art. 337, alin. (1) din Codul Penal, „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînregistrat”, faptă prev. şi ped. de art. 334, alin. (1) din C.P. şi „furtul în scop de folosinţă”, faptă prev. şi ped. de art. 230 din Codul Penal, cauza urmând a fi soluţionată procedural sub suprevegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Sursa: I.P.J. Suceava / 30 aprilie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *