Current track

Title

Artist


Taina Botezului pentru micuța Ioana, un bebeluș de la DGASPC Bacău (Foto)

#Postat de on iunie 28, 2022

Zi de mare sărbătoare în marea familie a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău. Vineri, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sărbătoarea Sânzâienelor), un bebeluș din cadrul Centrului Maternal a primit Taina Botezului, nașii care l-au încreștinat fiind actori de la Teatrul Municipal Bacovia.

Evenimentul a fost unul emoționant pentru cei doi nași, aceștia fiind pentru prima dată în postura de părinți spirituali.

„Sfântul Botez este taina prin care omul, prin întreita afundare în apa sfințită de către preot, în numele Prea Sfintei Treimi, dobândește iertare de păcatul strămoșesc și de toate păcatele făcute până atunci, se naște din nou duhovnicește și se face membru al Bisericii lui Hristos.

Micuța noastră Ioana a devenit creștină grație unor oameni cu suflet mare, care nu doar o îngrijesc, ci îi vor deveni o adevărată familie. Un astfel de gest întărește relația dintre societatea civilă și beneficiarii DGASPC, iar noi le suntem recunoscători pentru bunăvoința și dăruirea de care au dat dovadă”, precizează DGASPC Bacău.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *