urs
Page: 4
Imagini terifiante în comuna Tarcău, unde un localnic a găsit sub un pod mai mulți saci în care era pus cadavrul tranșat al unui urs. Poliția a demarat cercetările pentru a-i descoperi pe autorii acestei fapte. Astfel, sâmbătă, 4 septembrie, „ în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului […]
Un urs s-a prins într-un gard de sârmă, în localitatea Bicaz-Chei, şi nu se poate elibera, autorităţile competente încercând să găsească soluţii pentru tranchilizarea animalului. Primarul comunei Bicaz Chei, Gheorghe Oniga, a declarat pentru AGERPRES că ursul s-a încurcat în gardul de sârmă, situat la limita cu fondul forestier. „Undeva la 50 de metri, nu […]
Numărul mare de urși din județul Bacău, tot mai desele alerte înregistrate în ultima perioadă, precum și modalitatea legală de a împiedica prezența lor în zonele locuite au fost temele discutate astăzi la întâlnirea pe care prefectul Leonard Bulai și subprefectul Narcis Jitaru au avut-o cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții pe linia implementării noii legislații […]
În această dimineață, joi, 12 august, în jurul orei 03:48, a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Bicaz Chei. ISU Neamț a transmis mesaj de avertizare prin RO-Alert pentru locuitorii din comuna Bicaz Chei. ISU Neamț a transmis mesaj de avertizare prin RO-Alert pentru locuitorii din comuna Bicaz Chei. Nu cu mult timp în […]
Salvatorii montani băcăuani au avut parte de o întâlnire de neuitat în munții Berzunți, zona lacul Tarnița. Salvamontiștii au reușit să imortalizeze momentul și trag un serios semnal de alarmă asupra faptului că, în ultima perioadă, s-au înmulțit cazurile prin care se semnalează prezența urșilor în apropierea localităților sau pe potecile turistice. Dacă până […]
Un urs de dimensiuni relativ mari a coborât în noaptea de miercuri spre joi (2 spre 3 iunie) în municipiul Piatra Neamț din pădurea din zona străzii Humăriei. Aflat cel mai probabil în căutare de hrană, animalul a dărâmat gardurile la câteva gospodării și chiar a încercat să mănânce găinile dintr-un coteț însă fără succes. […]
Unul dintre cei mai cunoscuți activiști de mediu a sfârșit mâncat de urșii pe care i-a studiat și protejat de-a lungul vieții. Timothy Treadwell era „Grizzly Man”, cum îl „botezase” presa pentru pasiunea lui pentru urșii bruni. Împreună cu iubita sa, au pornit într-o nouă excursie în sălbăticia din Alaska, fără ca vreunul dintre ei […]
Castelul Riegersburg deținut de prințul din Austria care l-a omorât pe ursul Arthur a fost „atacat” virtual cu stele puține și comentarii negative. În doar câteva ore, pagina de internet dedicată domeniului princiar, care este și obiectiv turistic, s-a umplut de recenzii negative, cele mai multe dintre ele postate de români care au vrut să răzbune […]
Duminică 30 martie 2021, în jurul orei 01.00 noaptea, în timp ce polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 15, în localitatea Zănești, au observat un urs, care la vederea semnalelor luminoase ale autospecialei, s-a îndreptat spre satul Traian. Polițiștii au procedat la delimitarea perimetrului […]
Jurnal FM 