spitalul buhusi
Page: 2
La Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși au ajuns aparatura și echipamentele medicale puse la dispoziție de Departamentul pentru Situații de Urgență. Conform dispoziției nr 4647899 din 09.12.2020 , unității sanitare i-au fost repartizate un număr de 4 ventilatoare mecanice, 1 ventilator de transport, două monitoare de funcții vitale și 12 injectomate. Aceasta este cea […]
Intervenție chirurgicală în premieră (specialitatea Urologie) la Spitalul Orășenesc ” Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși. Este vorba despre TURis-V (rezecție endoscopica de tumoră vezicală), intervenție chirurgicală minim-invazivă. Unitatea medicală a obținut în luna august avizul Ministerului Săntății privind înființarea noului compartiment de Urologie, astfel că pacienții din zonă beneficiază acum de servicii medicale aferente […]
Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a achiziționat, pentru Secția Boli Infecțioase, șase concentratoare de oxigen cu debit mare de oxigen (10 l pe minut ). Aceste echipamente sunt foarte necesare pentru pacienții cu patologie medie, desaturați .„Concentratoarele vechi aveau un debit de doar 5 l pe minut, care, de multe ori, era insuficient pacienților […]
Pacienții cu afecțiuni urologice de Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși nu vor mai fi nevoiți să meargă la alte spitale pentru astfel de intervenții chirurgicale. Acum, unitatea medicală dispune de instrumentar endoscopie joasă și electrocauter cu funcție specifică de funcționare în mediu umed, salin. Acestea vor fi utilizate în desfășurarea unor intervenții chirurgicale minim-invazive […]
Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși dorește să angajeze, cu orice formă juridică permisă de legislația în vigoare, medici în specialitatea A.T.I., Diabet, Nutriție și Boli metabolice, Medicină de urgență (eventual cu atestat) și Îngrijiri Paliative (atestat în îngrijiri paliative). „Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși dispune de un valoros corp medical care răspunde cu responsabilitate […]
Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși dorește să angajeze, cu orice formă juridică permisă de legislația în vigoare, medici în specialitatea Chirurgie generală, A.T.I., Diabet, Nutriție și Boli metabolice și medicină de urgență (eventual cu atestat). Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși dispune de un valoros corp medical, care răspunde cu responsabilitate si competenţă […]
În contextul închiderii secției de Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Bacău pentru o perioadă de 14 zile, conducerea Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a luat decizia ca după obținerea avizului DSP, Structura de Spitalizare de Zi să fie folosită ca spațiu tampon pentru acești pacienți cărora le vor fi recoltate teste RT […]
La doar câteva zile de la achiziționarea testelor in-house/teste comerciale care identifică genele virale pentru N (nucleocapsida), E (anvelopa), S (spike) și RdRP ( RNA – dependent RNA polymerase), COVID 19, mai mulți salariați și pacienți ai Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși au beneficiat de acest gen de investigații. Mai exact, este vorba de […]
Jurnal FM 