Rădăuți
Page: 2
Într-un oraş ca Rădăuţiul, unde nu există prea multe variante de petrecere a timpului liber împreună cu copiii, în lipsa unui ştrand, a unui parc de distracţii sau a unui cinematrograf, acum că a venit vacanţa, copiii petrec mult timp la locurile de joacă. Astăzi am vizitat şi noi mai multe locuri de joacă din […]
Miercuri dimineață, 26 iunie, pe la orele 10.00, o femeie din municipiul Rădăuți, în vârstă de 34 de ani, s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Rădăuți sesizând faptul că marți seara pe la 19.30, soțul ei în vârstă de 39 de ani, aflându-se într-o avansată stare de ebrietate, i-a dat un cap în gură. Adică […]
Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava a organizat, joi 20 iunie, o acțiune punctuală pe raza municipiului Rădăuţi şi a comunelor arondate pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din sfera traficului cu produse accizabile și a comerţului neautorizat, în cadrul căreia au fost verificate 36 […]
De fapt cel de la volanul buldo-excavatorului a spart un hidrant pe strada Mihai Viteazul, capăt spre strada Volovățului și apa pe care nu e așa că nu o vom plăti tot noi…curge. Că așa îi este dat apei, să curgă și nu la deal sfidând legile fizicii ci la vale, inundând și strada Mihai […]
ANM a emis o nouă avertizare nowcasting de cod portocaliu pentru următoarele localităţi: Sucevița, Rădăuți, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Putna, Câmpulung Moldovenesc, Iacobeni, Fundu Moldovei. Avertizarea este valabilă astăzi, 17 iunie de la ora 14:35 până la ora 15:30. În intervalul menţionat se vor semnala : averse torențiale ce vor cumula 35….45 l/mp, grindină de […]
Campionatul European de Lupte – Italia 2019. La secțiunea Lupte greco-romane categoria Cadeți, ce se desfășoară în perioada 17-23 iunie la Faenza – Italia, municipiul Rădăuți are doi luptători, antrenați de domnul Rusu Florin. Este vorba de Scheul Gheorghiță la categoria 45 de kg și Grigorean David la categoria 110 kg. După o pauză de […]
Vineri, 14 iunie 2019, ora 18.00, Casa municipală de Cultură Rădăuți va găzdui reprezentația Teatrului Fantezia, PINOCCHIO – Piesă de teatru cu actori. Scenariu și regia Costel Maruseac. Ce este foarte important, invitatul special al năbădăiosului Pinocchio va fi Picachu ( cel mai popular Pokemon ) Un spectacol pentru copii și nu numai. Pentru detalii […]
ANM a emis o avertizare de tip cod portocaliu valabilă vineri 7 iunie pâna la ora16. Zonele vizate din județul Suceava: Rădăuți, Cajvana, Marginea, Arbore, Șcheia, Todirești, Dărmănești, Milișăuți, Grănicești, Volovăț, Horodnic de Sus, Cacica, Satu Mare, Pătrăuți, Stroiești, Iaslovăț, Pârteștii de Jos, Botoșana, Comănești, Poieni-Solca, Burla, Bălăceana Se vor semnala: grindină de dimensiuni mici și […]
În perioada aprilie – mai 2019, s-a desfăşurat competiţia „Marea voluntariadă de mediu a școlarilor 2019”. La acestă activitate au participat 105 şcoli din 21 de judeţe ale ţării. În două luni de competitie au avut loc peste 6000 de acţiuni de educaţie pentru mediu, s-au colectat 103 tone de hârtie, s-au strâns peste 5000 […]
Jurnal FM 