prim ajutor
Page: 2
Programul naţional Școala Altfel a debutat, luni 27 mai, la Colegiul Tehnic Rădăuți cu o activitate educativă care le-a oferit elevilor oportunitatea de a exersa pe parcursul a câteva ore o sesiune learning by doing, adaptată nevoilor lor de învățare, aparținând primelor două dintre cele trei domenii esențiale pentru dezvoltarea abilităților și competențelor pentru viață: […]
3 autoturisme implicate într-un accident rutier în Săvinești Polițiștii nemțeni au intervenit astăzi, 24 aprilie, în jurul orei 10:00, la un accident rutier, produs în comuna Săvinești, din județul Neamț. Din primele informații, reiese faptul că, au fost implicate 3 autoturisme. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijiri […]
Femeie care încerca să stingă incendiul până la sosirea pompierilor s-a ales cu arsuri pe corp Duminică, 21.04.2019, la ora 15:27, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară din localitatea Tazlău, comuna Tazlău. La locul […]
Accident rutier în zona stadionului din Piatra-Neamț Astăzi, 15 aprilie, în jurul orei 14:40, pompierii nemțeni au intervenit la un accident rutier care s-a produs pe strada Eroilor, în zona stadionului din Piatra-Neamț. La fața locului s-au deplasat 2 echipaje de pompieri și o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o […]
Competențe de descarcerare şi prim ajutor calificat – faza I Astăzi, 29 martie a.c., începând cu ora 09:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a desfășurat Competiţia de descarcerare şi prim ajutor calificat – faza I – inspectorat în parcarea de la Sala Polivalentă din municipiul Piatra Neamț, la care au […]
Femeie găsită căzută în holul locuinței de către pompierii nemțeni Astăzi, în jurul orei 11:00, pompierii din cadrul ISU Neamț, au intervenit într-o misiune de deblocare ușă pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Piatra-Neamț. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o […]
La sediul Serviciului Voluntar de Ambulanță Bacău – Asociația Ambulanța.Life din Str. Ana Ipătescu, Bacău vor avea loc cursuri de prim ajutor premedical, în fiecare sâmbătă și duminică a lunii martie. Acordarea primului ajutor la timp face diferența dintre viața și moarte! Se întâmplă adesea ca la sosirea ambulanței medicii să declare decesul. Lucrurile ar […]
Jurnal FM 