Current track

Title

Artist


laurentiu neghina

Page: 2

Municipiul Onești este pe punctul de a păși în noul an cu un execedent bugetar de peste 10 milioane de lei, în condițiile în care municipalitatea a investit masiv în ultimii ani, cu bani de la bugetul local. Mai mult decât atât, după cum afirmă primarul Laurențiu Neghină, municipalitatea urmează să achite anticipat și 2 […]

Municipiul Onești va primi cinci milioane de euro după ce Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat miercuri o listă cu obiective pentru România ce vor fi finanțate din fonduri europene. Astfel, Municipiului Onești i s-a aprobat construirea a două blocuri de locuințe pentru tineri în valoare de 21.656.277 lei și 20 stații de […]

Un proiect care așteaptă de un deceniu finanțare a fost aprobat astăzi de consilierii locali din Onești, întruniți în ședință extraordinară. La ședință au participat Laurențiu Neghină, primarul municipiului Onești, precum și Gelu Panfil, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, instituție care asigură și cofinanțarea de aproximativ două milioane de euro. De fapt, aceasta este cea mai […]

Laurențiu Neghină, primarul municipiului Onești, a prezentat mai multe investiții de interes public ce se realizează în această perioadă, precum și lucrările ce urmează să fie realizate până la sfârșitul anului. Astfel, se lucrează la reabilitarea Școlii „Ghiță Mocanu”, a Școlii Gimnaziala Nr. 1 și a Grădinției Magnolia, precum și la reabilitarea termică a Spitalului […]

Autoritățile locale ale municpiului Onești pun mâna, la propriu, pe unelte de curățenie pentru a înfrumuseța Parcul Municipal. Acțiunea va avea loc joi, pe 12 mai, de la ora 14.30, conform unui anunț făcut chiar al edilului oneștean, Laurențiu Neghină. ”Împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean, Gelu Panfil, și consilierii locali oneșteni, vom întreprinde o amplă […]

Oneștiul se pregătește să îmbrace haine noi după ce noi oferte de achiziție publică pentru un nou lot de lucări de întreținere tortuare și alei au fost solicitate, începând de marți, de Primăria Municipiului. Odată demarată procedura, în aproximativ două luni vor începe lucrările de reabilitare a spațiului pietonal în A.I. Cuza și Stadionului, a […]

Oneștenii sunt invitați să se pronunțe în legătură cu fenomenul corupției la nivel administrativ. Primarul Muncipiului Onești, Laurențiu Neghină, a anunțat că în această perioadă, instituția pe care o reprezintă implementează proiectul ”Sprijinirea măsurilor referitoare la prevenirea corupției la nivelul Primăriei Municipiului Onești”, proiect derulat cu finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Capacitate Administrativă. O componentă […]

Primăria Municipiului Onești anunță deschiderea „Clubului Seniorilor” în cadrul Direcției de Cultură a Bibliotecii Municipale. „Proiectul este expresia dorinței de îmbunătățire din punct de vedere psiho-social a calității vieții persoanelor vârstnice din orașul nostru. Ne dorim prin această inițiativă asigurarea unor condiții optime de petrecere a timpului liber care să conducă la formarea unui climat […]

Nicio piață din Bacău nu se va închide, a anunțat astăzi primarul municipiului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu. Edilul a dispus măsuri pentru ca producătorii și comercianții din piețele băcăuane să poată să-și desfășoare activitatea legal, după implementarea măsurilor guvernamentale împotriva Covid-19, care intră în vigoare începând de luni. Astfel, la Piața Centrală începând de mâine […]