Onești: Încă 5 milioane de euro, fonduri europene, și 400.000 de lei la rectificarea bugetară!
#Postat de Florin Craciun on octombrie 20, 2022
Municipiul Onești va primi cinci milioane de euro după ce Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat miercuri o listă cu obiective pentru România ce vor fi finanțate din fonduri europene. Astfel, Municipiului Onești i s-a aprobat construirea a două blocuri de locuințe pentru tineri în valoare de 21.656.277 lei și 20 stații de încărcare pentru vehicule electrice în valoare de 2.929.006,50 lei.

Tot miercuri, în urma rectificării bugetare, din Fondul de rezervă al Guvernului, Oneștiul a primit 400.000 lei, cea mai mare sumă la nivelul județului Bacău.
„Remarcăm și apreciem pe această cale atenția guvernanților și a celor implicați din ministere pentru analizarea cu celeritate a proiectelor de maximă importanță pentru comunitățile locale.
Cererea de finanțare pentru aceste proiecte a fost depusă la jumătatea anului în curs si vreau să mulțumesc colegilor din primărie pentru implicarea, profesionalismul și efortul depus pentru accesarea de fonduri europene și, nu în ultimul rând, consilierilor locali care au răspuns de fiecare dată prezent la toate ședințele de consiliu local, convocate de cele mai multe ori in regim de urgență pentru a putea depune proiectele în timp util.

În ultimii doi ani de când am devenit primar, Primăria Municipiului Onești a inițiat și depus proiecte pentru care au fost aprobate finanțări în valoare de 104.000.000 lei.
Sunt mândru de implicarea și eficiența administrației locale oneștene si, în mod sigur, suntem motivați să continuăm!”, a declarat primarul Laurențiu Neghină, primarul municipiului Onești.
Jurnal FM 