amenzi
Page: 25
Polițiștii de la economic, împreună cu reprezentanţii D.S.V.S.A. Bacău au fost prezenți duminică pe raza comunelor Palanca, Balcani, Răcăciuni, Oituz şi Livezi, într-o acțiune organizată pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu produse accizabile, produse alimentare şi industriale. Totodată, poliţiştii au avut în vedere şi modul de respectare a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor […]
Polițiștii locali din Bacău au decis să coboare garda în ceea ce privește sancțiunile aplicate pentru neportul măștii de protecție. Cel puțin așa reiese din declarația primarului Lucian Viziteu, care a anunțat că începînd de vineri polițiștii locali din muncipiul Bacău vor purta discuții de informare și conștientizare cu băcăuanii, în special cu cei care […]
Început de săptămână în forță pentru polițiștii din județul Bacău. Marți, 30 martie, importante efective au fost mobilizate în localități de pe Valea Trotușului și la Slănic Moldova, unde au organizat filtre și controale pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV 2. Potrivit comunicatului IPJ Bacău, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Oneşti, împreună cu poliţişti de la economic […]
Petrecerea ilegală de sâmbătă seara, dintr-un club din Sascut, s-a lăsat cu amenzi de peste 20.000 de lei. La faţa locului, poliţiştii au constatat că, aproximativ 90 de persoane părăseau incinta clubului, petrecerea fiind oprită la apariţia forţelor de ordine, menționează comunicatul IPJ Bacău. A fost identificat administratorul, un bărbat în vârstă de 57 ani […]
O petrecere privată din comuna Gârleni a fost întrerurptă de poliţiştii din Buhuşi, care l-au sancționat cu amendă în valoare de 3.000 de lei organizator. La rândul lor, 10 participanţii au fost sancționați cu câte 500 de lei fiecare. ”De asemenea, la data de 28 martie a.c., în jurul orei 22.30 s-a luat măsura […]
Garda Naționala de Mediu – Serviciul Comisariatul Județean Bacău desfășoară în această perioadă acțiuni comune cu Poliția Locală a Municipiului Bacău privind calitatea aerului și gestiunea deșeurilor pe raza municipiului Bacău. Astfel, precizează un comunicat al instituției, au loc controale la transportatorii de deșeuri identificați în cadrul acțiunilor comune cât și la șantierele în construcții, […]
Viceprimarul municipiului Bacău, Cristian Ghingheș, a anunțat luni, printr-un comunicat pe pagina de Facebook, faptul că s-a dispus Direcției Salubrizare Agrement Parcuri din cadrul Primăriei Bacău întocmirea de liste cu toate terenurile private insalubre. Acțiunea se va desfășura prin intermediul șefilor de sectoare și are ca scop somarea proprietarilor, prin Poliția Locală, de a-și igieniza […]
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și Eliberare Premise de Liberă Trecere au desfășurat în perioada 11-19.03.2021, o amplă acțiune ce a vizat respectarea prevederilor legale privind regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule rutiere în municipiul Bacău, aspecte prevăzute și sancționate de H.C.L. nr 305/2018, precizează comunicatul […]
În campania de verificare a respectării măsurilor de protecție a salariaților împotriva noului coronavirus, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău au efectuat 97 controale. În timpul acțiunilor de verificare au fost găsite 87 de deficiențe, fiind aplicate 70 de avertismente și trei amenzi în valoare de 3.000 lei. Principalele nereguli sancționate, precizează comunicatul instituției, au […]
Jurnal FM 