Current track

Title

Artist


În loc de amenzi, polițiștii locali vor împărți măști în Bacău

#Postat de on aprilie 3, 2021

Polițiștii locali din Bacău au decis să coboare garda în ceea ce privește sancțiunile aplicate pentru neportul măștii de protecție. Cel puțin așa reiese din declarația primarului Lucian Viziteu, care a anunțat că începînd de vineri polițiștii locali din muncipiul Bacău vor purta discuții de informare și conștientizare cu băcăuanii, în special cu cei care nu poartă mască pe stradă.

Mai mult, aceștia vor oferi măști celor care accidental nu au mască, bineînțeles purtarea ei fiind obligatorie. Dacă vor scăpa de polițiștii locali, băcăuanii nu vor scăpa însă și de poliția națională, care aplică amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei pentru neportul măștii de protecție.

„Pentru că avem încă o rată de infectare scăzută (3.62 în scădere ușoară față de ieri), consider că va fi și mai mică dacă ne concentrăm pe informare și prevenție, în loc de sancțiuni.

Aceste aspecte au fost discutate la întâlnirea cu întreg efectivul Poliției Locale care se ocupă de ordinea publică.

Nu doresc să avem mai multe restricții și știu că nici dumneavoastră nu doriți, de aceea sunt convins că băcăuanii sunt solidari și înțeleg foarte bine să se protejeze și așa să salveze vieți și să menținem deschis orașul. Rata de infectare sub 4 este o dovadă în acest sens”, spune primarul Bacăului.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *