Current track

Title

Artist


Suceava: Ultimele două centre de plasament de tip clasic au fost închise; 1311 copii vor fi ocrotiţi în case maternale

#Postat de on noiembrie 27, 2020

Ultimele două centre de plasament din judeţul Suceava au fost închise, peste o mie de copii fiind „salvaţi de la instituţionalizare”, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc.  De acum, copiii vor fi ocrotiți doar în cele 17 apartamente, 18 case de tip familial sau de asistenți maternali profesioniști sau la rude.

Potrivit unui comunicat de presă, DGASPC Suceava, în colaborare cu Fundația H.H.C. România, a derulat, încă din anul 2017, proiectul cu privire la  închiderea ultimelor centre de plasament de tip clasic pentru copii. S-a urmărit construirea și dotarea a două case de tip familial în Solca, fiecare cu o capacitate de 12 locuri, şi închiderea Centrului de Plasament ”Mihail și Gavril” din localitate. Obligația Consiliului Județean Suceava a fost de a asigura toate utilitățile necesare funcționării acestora în valoare de 111.825 lei, personalul și funcționarea pe viitor a celor două servicii. Cele două case au fost  donate Consiliului Județean Suceava, iar după aprobarea organigramei s-a procedat la mutarea copiilor.

Celălalt proiect a făcut  posibilă și închiderea Centrului de Plasament „Speranța” Suceava, prin reabilitarea și dotarea a trei apartamente sociale, în Fălticeni, Gura Humorului și Suceava. Parteneriatul cu  HHC România  a început încă din  anul 2011, pe trei proiecte:  prevenirea separării copilului de familie, reintegrarea copiilor din sistemul de protecție în familia naturală precum și programul de reinserție socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție.

„Astfel, prin finalizarea ultimelor două proiecte, putem afirma că, începând cu luna noiembrie 2020, cei 1.311 de copiii aflați cu măsură de protecție în județul Suceava vor fi ocrotiți doar în 17 apartamente, case de tip familial cu o capacitate de maxim 12 locuri (18 case), la 409 asistenți maternali profesioniști sau în plasament în mediu familial (rude sau persoane fără grad de rudenie)”, arată DGASPC Suceava.

Reprezentantul HHC România a menționat că lucrează de nouă ani în Suceava, în parteneriat cu autoritățile județene, iar cei 72 de copii care mai erau instituționalizați ajung și ei în alternative familiale: 17 au fost plasați în două case de tip familial, 15 în trei apartamente, alți 17 în servicii familiale deja existente în județ, 5 au fost reintegrați deja în familiile lor, un copil a fost plasat în asistență maternală și alți 17 tineri au fost integrați profesional, ieșind din sistemul de protecție.

„Din 2011 încoace, am prevenit alți 748 de copii de la separarea familială, am reintegrat 93 de copii înapoi în familiile lor și am ajutat 91 de tineri să iasă din sistemul de protecție, devenind independenți. Ce înseamnă munca noastră în Suceava? Peste 1.000 de copii salvați de la instituționalizare”, a declarat Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *