Suceava: Tânără bătută de propriul tată. Bărbatul s-a ales cu dosar penal
#Postat de Jurnal Fm on august 8, 2022
Sâmbătă, 06 August 2022, orele 19.30, lucrătorii de poliție au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie de 25 ani din orașul Cajvana despre faptul că a fost agresată fizic de către tatăl acesteia de 48 ani.

Din discuțiile purtate cu aceasta a reieșit faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 18:00, în timp ce femeia se afla la domiciliul bunicilor săi, la un moment dat a venit tatăl său, care a pătruns fără drept în curtea locuinței din orașul Cajvana și a început să îi adreseze cuvinte și expresii jignitoare și amenințări fiicei sale, creându-i acesteia o stare de temere. Apoi bărbatul a lovit-o cu palma în zona feței pe fiica sa, după care a părăsit locul respectiv.
Ca urmare a agresiunilor, victima nu a solicitat intervenția unui echipaj ambulanțier la fața locului.
Victima a depus plângere penală împotriva tatălui ei, iar cu privire la acest eveniment a fost emis un ordin de protecție provizoriu valabil în perioada 06.08.2022 ora 20:00 – 11.08.2022 ora 20:00.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,Violență în familie” faptă prev. şi ped de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin.(1) din Codul penal, „amenințare”, faptă prev. și ped. de art. 206 alin. (1) din Codul Penal și „violare de domiciliu” din Codul penal raportat la art. 38, alin. 1 din Codul Penal, cercetările fiind continuate de lucrătorii Poliţiei Oraşului Cajvana sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Rădăuţi. Sursa: IPJ Suceava.
Jurnal FM 